Încă un proces reluat de la zero la ICCJ după decizia CCR privind completurile specializate

Încă un proces reluat de la zero la ICCJ după decizia CCR privind completurile specializate
Publicat: 21/10/2019, 14:44

„Admite apelurile declarate de inculpații Pop Șerban și Simu Horia și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul nr. 3503/1/2015. Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în minuta instanței.

Decizia vine după decizia CCR privind constituirea completurilor specializate de 3 judecători. De o astfel de soluție a beneficiat și fostul senator Dan Șova.

Fostul șef al ANAF, Șerban Pop a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, iar omul de afaceri Horia Simu a primit 4 ani de închisoare cu executare. Aceștia au fost încarcerați, însă ulterior au fost eliberați în urma deciziei CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ICCJ, fiind suspendată executarea pedepsei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?